”Voi propune prevedrea în statut a consecinţelor pe care oricare membru, inclusiv cei cu funcţii de conducere, le poate suferi în urma implicării în diverse stadii ale unor procese, astfel încât să nu mai decidem în şedinţe, ci să scriem clar în statut”, a spus Ponta.
El a mai spus că o altă modificare a statutului se va referi la disocierea funcţiilor politice de cele administrative.
”Trebuie să stabilim care e nivelul la care cineva care are o funcţie administrativă importantă, pornind de la cea de prim-ministru, de preşedinte de Consiliu Judeţean,, exercită şi funcţii politice”, a spus Ponta, care a argumentat în favoarea acestei modificări arătând că, ”cu cât decizia se strânge, cu atât apar greşeli”.