"Mă bucur că preşedintele a promulgat Legea anticipând faptul că nu avea dreptate şi că urma să piardă la Curtea Constituţională. Preţul la energie va rămâne cel puţin la valoarea actuală, preşedintele s-a făcut că nu înţelege, nu era vorba de scăzut, ci era vorba să nu se dubleze preţurile, am prevenit acest lucru în ultimul moment", a spus Ponta în şedinţa de miercuri a Guvernului.
El a precizat că, săptămâna viitoare, Guvernul va aproba o hotărâre de guvern în acest sens.
Curtea Constituţională a respins, miercuri, ca inadmisibilă, sesizarea preşedintelui Traian Băsescu în ceea ce priveşte neconstituţionalizatea legii privind certificatele verzi, decizia fiind luată în unanimitate, a declarat preşedintele CC, Augustin Zegrean.
Judecătorii CC au constatat, în unanimitate, că este inadmisibilă contestaţia şefului statului privind legea certificatelor verzi, întrucât faptul că Guvernul nu a notificat Comisia Europeană înaintea adoptării actului normativ nu are efecte de natură constituţională.
Zegrean a precizat că norma respectivă nu are rang constituţional.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, în 13 martie, că a promulgat Legea de aprobare a OUG privind certificatele verzi, menţionând că aşteaptă acum cu nerăbdare scăderea preţurilor la energie electrică.
"Pentru a lămuri lucrurile, am promulgat Legea de aprobare a OUG privind certificatele verzi şi aştept cu nerăbdare ieftinirea preţului la energie electrică. Cred că este şi un deziderat al populaţiei, după declaraţiile Guvernului", a spus Băsescu.
Preşedintele Traian Băsescu a ţinut să precizeze că nu s-a grăbit cu promulgarea legii privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă pentru certificatele verzi, dar că "a vrut să închidă o zonă de demagogie".
Despre sesizarea de neconstituţionalitate trimisă Curţii Constituţionale, şeful statului a spus: "Va merge juristul şi vom vedea care e procedura, să o închidem la Curte".