După ceremonia de ridicare în grad de sublocotenent a absolvenţilor promoţiei 2014 de la Academia Forţelor Terestre din Sibiu, premierul Victor Ponta a reluat, în faţa jurnaliştilor, câteva dintre ideile discursului ţinut la manifestare, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"România este în acest moment în prima linie a comunităţii internaţionale care luptă pentru normalitate, pentru o Ucraină democratică şi liberă. Lucrurile care s-au întâmplat, faptul că mor în continuare oameni nevinovaţi, că au fost atâtea victime în acel atac - evident, terorist - asta nu ne face decât să înţelegem mai mult cât de important este să acordăm încredere şi sprijin, inclusiv bugetar, militarilor români", a declarat Ponta.
Întrebat cum comentează mesajul de luni al preşedintelui Băsescu privind Ucraina, Ponta a răspuns: "Nu comentez ce spune altcineva. Eu am văzut mesajul preşedintelui Statelor Unite, al liderilor occidentali şi cred că România trebuie să susţină aceleaşi idei: faptul că atacul asupra unui avion civil este un atac terorist care nu poate fi acceptat şi nu poate să rămână fără urmări".