Liviu Dragnea s-a încurcat până şi în propriile declaraţii! Înainte de alegeri, şeful PSD a declarat în presa străină că nu vrea să vorbească despre ,,porcării'' precum corupţia. Întrebat de acest episod, Dragnea a negat vehement ....
Sms-ul buclucaş
"Eur nu am primit informări cu privire la eventuale intenţii de provocare", spunea ministrul de Interne, Carmen Dan, pe 2 februarie, în ceea ce priveşte informaţii SRI conform căreia s-au dat informări privind posibile incidente de la protestele din Piaţa Victoriei din 1 februarie.
Pe 3 februarie, Carnen Dan spunea însă că: "secretarul de stat a primit un sms pe care îl puteaţi trimite şi dumneavoastră pentru că nu conţinea altceva decât o informaţie cu caracter general, nu era semnat SRI, nu era asumat".
O săptămână mai târziu, concluziile au venit de la comisia de control al SRI.
Preşedintele Comisiei SRI, Adrian Ţuţuianu a precizat că "între SRI şi Ministerul De Interne există o colaborare foarte bună".
"Pe data de 1 (februarie, n.r.), ambele instituţii au confirmat că a existat un schimb de sms-uri care nu au adus nimic în plus faţă de ceea ce ştiau cele două instituţii. Nu a greşit nimeni", a mai spus acesta.
Tăierea bugetului Camerei Deputaţilor
''Este un an în care trebuie să chivernisim mai bine fiecare bănuţ. Cred totuşi că putem în aceste instituţii să ne restrângem puţin pentru că se poate. Dacă suntem mai economi şi mai gospodari, se poate'', spunea Dragnea.
La prima vedere, informaţia este corectă. Camera Deputaţilor chiar are în acest an un buget mai mic cu 18% decât în 2016. Atenţie, însă! Reducerea de cheltuieli vine în contextul unei reduceri de aproape 20% a numărului de deputaţi. Cu toate astea, fondul preşedintelui Camerei Deputaţilor creşte cu 18 procente în acest an.