„Nu ne permitem ca anul viitor să mai creştem taxe şi impozite. Este deja o decizie în implementare, o mare parte a măsurilor vor intra în vigoare de la 1 ianuarie. Ca atare, nu putem să venim cu încă o povară pe mediul pentru afaceri.”
Conform inițiatorilor liberali, amendamentul la Legea bugetului de stat prevede că „pe parcursul exercițiului financiar 2024 nu se adoptă/aprobă acte normative cu intrarea în vigoare înainte de 01.01.2025, prin care se realizează creșteri ale cotelor de impozitare sau lărgirea bazelor de impozitare, în vigoare la data de 01.01.2024, se elimină sau se reduc facilități existente sau prin care se stabilesc alte impozite și taxe decât cele avute în vedere la fundamentarea veniturilor bugetului general consolidat”.
Motivația liberalilor o constituie faptul că proiectul de buget de stat și proiectul de buget de asigurări sociale de stat pentru anul 2024 au fost construite în baza unui cadru fiscal aplicabil de la data de 1 ianuarie 2024. Așadar, în vederea întăririi disciplinei financiare și a asigurării predictibilității politicii fiscale, este necesară introducerea în Legea bugetului de stat pentru anul 2024 a unei prevederi exprese și explicite privind menținerea unui nivel predictibil de impozitare. Neintroducerea de taxe noi și păstrarea la valorile actuale a celor existente sunt condiții esențiale pentru a asigura o creștere economică solidă și pentru a proteja antreprenorii și puterea de cumpărare a românilor.