PNL cere Avocatului Poporului, printr-o scrisoare deschisă, să sesizeze CCR, invocând o excepţie de neconstituţionalitate, astfel încât primarii să fie aleşi din două tururi de scrutin.
Concret, se are în vedere discutarea articolului 101 alineatul 2 din Legea 115/2015 care prevede că "la alegerea primarilor este realizată într-un singur tur de scrutin: Este declarat ales primar candidatul care a întrunit cel mai mare număr de voturi valabil exprimate", se arată în comunicatul de presă remis realitatea.net.
În scrisoarea deschisă, se precizează că revenirea la două tururi nu poate fi privită drept o ,,tentativă de manipulare".
PNL susţine în scrisoare că alegerea primarilor este constituțională doar în măsura în care este realizată de o majoritate a cetățenilor care se exprimă prin vot. Acest lucru poate fi realizat prin revenirea la formula alegerii în două tururi de scrutin".
În scrisoare, liberalii au prezentat mai mult argumente care vin în sprijinul organizării alegerilor în două tururi:
Alegerea primarilor în 2 tururi de scrutin duce la corectarea unei erori în privința standardului minim de legitimitate/reprezentativitate pe care trebuie să-l îndeplinească alegerile.
Trecerea de la un singur tur de scrutin la 2 tururi de scrutin NU presupune modificarea sistemului electoral (rămâne uninominal majoritar), ci completarea lui prin introducerea condiției obținerii cel puțin a unei majorități de 50% plus 1.
2 tururi de scrutin înseamnă revenirea la formula inițială (nu este o formulă nouă) utilizată la alegerile locale din 1992, 1996, 2000, 2004, 2008.
Constituția nu permite exercitarea suveranității poporului altfel decât prin intermediul voinței populare a unei majorități, exprimată prin alegeri.
Recomandările organismelor internaționale de profil, cum este cazul Comisiei de la Veneția, nu interferează în acest caz întrucât principiul fundamental pe care îl au în vedere este consolidarea exercițiului democratic.
Astfel, 2 tururi de scrutin presupun mai multă legitimitate, mai multă reprezentativitate și în final mai multă democrație. Din acest motiv, demersul nu poate fi considerat decât unul democratic.
Ce a spus Cioloş despre alegerea primarilor în două tururi
Premierul Dacian Cioloş a declarat, duminică, la Iaşi, că va avea o discuţie cu partidele pe tema modificării legii în sensul alegerii primarilor în două tururi de scrutin, afirmând că sunt luate în calcul toate posibilităţile, inclusiv varianta asumării răspunderii Guvernului în Parlament.
Premierul a făcut aceste declaraţii la puţin timp după ce preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că ideea alegerii primarilor în două tururi de scrutin este una "foarte bună", dar că se pune întrebarea dacă legea mai poate fi schimbată cu atât de puţin timp înaintea alegerilor.
Săptămâna trecută, PNL i-a cerut premierul să emită OUG de modificare a legii pentru a reveni la alegerea primarilor în două tururi de scrutin , aşa cum se proceda până în 2012. Dacian Cioloş le-a transmis liberalilor că nu crede că este democratic să modifici prin ordonanţă de urgenţă o lege politică, adoptată de Parlament. Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a declarat recent că Legea fundamentală nu cere decât alegeri libere şi corecte, nu contează dacă este vorba despre unul, două sau zece tururi de scrutin.