"Ce probleme au liberalii? Mai întîi, o problemă de cadre. M-am uitat pe lista parlamentarilor lor şi n-am prea găsit figuri impunătoare, sau, măcar, plauzibile. Un politician devine, cred, plauzibil (şi eligibil…) cînd beneficiază de cel puţin două calităţi: carismă şi prestigiu. Fie prestigiu profesional (pricepere dovedită în meseria proprie), fie prestigiu politic (isprăvi notabile în activitatea parlamentară şi de partid). Altfel, totul rămîne o chestie de 'relaţii', de gaşcă, de interese sau ambiţii private. Selecţia oamenilor de calitate e, în acest context, suspendată, în beneficiul unor 'particulari'. Nu mă îndoiesc că, în straturile mai de jos ale partidului, vor fi fiind şi personaje meritorii, capabile, în principiu, să schimbe un pic, dacă li se dă ocazia, portretul de ansamblu al formaţiunii lor. Dar am senzaţia că, pur şi simplu, nu sunt lăsaţi să iasă la lumină", a scris Andrei Pleşu pe blogurile adevarul.ro., adăugând că "partidul e confiscat de o 'conducere' inerţială, de care cam toată lumea s-a plictisit şi care nu-şi mai pot depăşi limitele".
"La nivelul liderilor, să fiu iertat, nu pot identifica nicio prezenţă care să-mi provoace interesul, adeziunea, preţuirea. În cel mai bun caz: oameni cumsecade, dar uzaţi. În cel mai rău: mediocrităţi impure şi de o jenantă siguranţă de sine", a arătat el.
În continuare, filosoful vorbeşte despre "opacitatea PNL faţă de categoria 'intelectuali', afirmând că "oameni ca Toader Paleologu sau Cristian Preda nu-şi prea găsesc locul printre exponenţii articulaţi ai partidului".
"Las la o parte opacitatea PNL faţă de categoria 'intelectuali'. Intelectualii nu sunt genul lor. 'Nişte scîrţa-scîrţa pe hîrtie!' Oameni ca Toader Paleologu sau Cristian Preda nu-şi prea găsesc locul printre exponenţii articulaţi ai partidului. Alţii sunt 'culturnicii' şi 'inteligenţele' preferate…", a comentat Pleşu.
"Să nu mi se răspundă că 'nici ăilalţi nu sunt mai breji'. Pe mine nu mă interesează 'ăilalţi'. Mă interesează cei pe care mi-ar plăcea să-i numesc 'ai mei'. Aşa că, domnilor liberali, faceţi ceva! Luaţi-vă misiunea în serios. Scăpaţi de 'feţele palide' cu care ieşiţi, de regulă, pe piaţă (...) Nu mai luaţi mica (şi mereu perdanta) hîrjoană parlamentară cu adversarii drept vitejească şi vijelioasă 'acţiune politică'. Mai mult curaj! Mai multă imaginaţie! Mai multă substanţă! Ajutaţi-mă să vă votez!", a încheiat el.