''Toate universităţile care mi-au oferit un titlu de doctor onorific oricum vor mai auzi de mine din nou atunci când nu voi mai fi cancelar'', a afirmat Merkel în discursul susţinut la Graduate School of Management din Leipzig (HHL), care i-a oferit titlul de doctor honoris causa.
''Mă voi întoarce, şi nu pentru puţin timp, ca astăzi. Voi sta mai mult'', a insistat cancelarul în vârstă de 65 de ani, provocând râsete în rândul audienţei, în timpul ceremoniei la care a asistat şi Christine Lagarde, în prezent director general al FMI şi care urmează să preia conducerea Băncii Centrale Europene.
Originară din fosta Germanie comunistă, Angela Merkel a absolvit fizica la Universitatea Karl Marx din Leipzig în anul 1978, iar în 1986 şi-a luat doctoratul în fizică şi apoi a devenit profesor şi cercetător la Academia de Ştiinţe din Berlinul de Est.
Aflată la al patrulea mandat de cancelar, care se încheie în 2021 şi despre care a promis că este ultimul, Merkel provoacă tot mai multe îndoieli că va reuşi să-l ducă la sfârşit, date fiind relaţiile tensionate ale creştin-democraţilor ei cu partenerii de coaliţie social-democraţi, precum şi suspiciunile privind posibile probleme de sănătate, după episoadele de tremurat manifestate în timpul unor ceremonii publice şi despre care ea nu a oferit explicaţii convingătoare.