După fuziunea cu PNL, care urmează a fi decisă în cadrul Delegaţiei Permanente de vineri, Caraş ar urma să obţină o funcţie de vicepreşedinte al partidului.
Conform Registrului partidelor politice, Costel Caraş conduce Partidul Popular din august 2012, formaţiunea fiind înfiinţată în 2004. La cele mai recente alegeri parlamentare, din decembrie 2012, Partidul Popular a obţinut doar aproximativ 20.000 de voturi.
Costel Caraş este preşedintele Sindicatului Crescătorilor de Taurine şi s-a remarcat în scandalul laptelui contaminat cu aflatoxină din 2013, când a vărsat mii de litri de lapte pe un câmp, în semn de protest faţă de modul în care Guvernul a gestionat acest subiect.
Înaintea înfiinţării Partidului Mişcarea Populară, presa a relatat că o serie de parlamentari PDL, între care Elena Udrea şi Eugen Tomac, dar şi membrii Forţei Civice şi cei ai Fundaţiei Mişcarea Populară ar urma să se înscrie în Partidul Popular.
Pe de altă parte, au fost vehiculate informaţii potrivit cărora PNL ar analiza o afiliere la PPE. Până acum, această soluţie a fost infirmată public de liderii PNL.