„Victor Ponta e inegal în comportament. Cu Darius Vâlcov, Dan Șova sau Constantin Boșcodeală vorbește cu sârg. Lor le răspunde. Presupun că sunt în relații bune, în condițiile în care Vâlcov mai era puțin și era scos din cătușe din ședința de Guvern pentru că premierul refuza să-l înlocuiască din funcție, Șova a fost reprimit în partid deși era urmărit penal, în timp ce Boșcodeală, condamnat în primă instanță, nu a fost lăsat să-și dea demisia din funcțiile din PSD de același Victor Ponta. Sunt curios să aflu dacă Victor Ponta vorbește cu Iulian Herțanu, cumnatul său, aflat în arest preventiv pentru fraudarea fondurilor europene și pentru evaziune fiscală. Aceste persoane fac obiectul unor condamnări sau cercetari penale, în timp ce reporterii de televiziune – nu. Și, totuși, premierul vorbește, preferențial, cu cei cu probleme penale”, a spus Ovidiu Raețchi.
Potrivit deputatului PNL, aceeași dubla măsură se constată la Ponta și când vine vorba de lupta efectivă cu evaziunea.
“Marea luptă cu evaziunea a domnului Ponta e o dezlănțuire caragielească împotriva vânzătorilor de urzici și leuștean, în timp ce marile datorii sunt trecute cu vederea. Lupta cu evaziunea trebuie salutată, dar nu dacă ea reprezintă doar un show mediatic gândit de un ministru care ascundea bani negri în pereți dubli”, a mai spus Ovidiu Raețchi.