"Nu mai poți să lași Capitala pe mâna PSD. Nerușinarea celor de la PSD care nici până astăzi nu au plătit lansarea faraonică de ziua lui Ponta în campania prezidențială. Dragnea trebuie să facă bine să se scobească prin buzunarul PSD să își plătească datoria către bucureșteni. În plus, toată situația din București e, în mare parte, consecința modului dezastruos în care a fost lăsată Capitala de izbeliște și e nevoie de un efort enorm", a spus Orban, marți seară, în emisiunea "Jocuri de Putere".
În decembrie 2015, presedintele PSD, Liviu Dragnea, declara că evenimentul de lansare a candidaturii la prezidențiale a lui Victor Ponta, din septembrie 2014, nu a fost plătită din fondurile partidului și că a devenit o datorie financiară care trebuie achitată de social-democrați, potrivit HotNews.ro.
Primăria Capitalei a dat în judecată PSD pentru a recupera cei 250.000 de lei, cât a costat chiria Arenei Naționale.