”În ceea ce priveşte calendarul de fuziune, s-au păstrat aceleaşi termene, practic până în data de 15 (iulie - n.r.) vor fi finalizate documentele, proiectul de statut, proiectul de program politic, proiectul de ţară şi protocolul de fuziune între cele două formaţiuni politice, urmând ca cele două structuri ale celor două partide să ratifice aceste documente, mă refer la Convenţia Naţională Extraordinară a PDL şi la Congresul PNL”, a declarat Orban.
El a precizat că este posibil ca 26 iulie să fie data congresului comun PNL-PDL pentru fuziune.
De asemenea, vicepreşedintele PNL a menţionat că sondajul comandat de liberali va ”intra în teren” astăzi, cel târziu marţi, iar în baza cercetării sociologice Delegaţia Permanentă va decide ulterior candidatul din partea liberalilor la prezidenţiale, care să intre în analizele comune cu candidatul PDL.
Orban a menţionat că sondajul PNL va dura între 7 şi 10 zile.
El a precizat că până în jurul datei de 1 august urmează să fie desemnat candidatul comun al PNL-PDL la prezidenţiale.