"În primul rând există opoziție la Victor Ponta în Parlament, și în PSD, în Guvernul pe care îl conduce, în grupurile parlamentare ale PSD, dar, cel mai grav, există opoziție la Victor Ponta, care este majoritară în societatea românească. Să spui că nu există Opoziție mi se pare fantasmagoric și arogant, așa cum este Victor Ponta", a spus Orban luni, într-o conferință de presă.
El a anunțat că în această săptămână PNL va face evaluări în conferințe de presă cu privire la activitatea celor trei ani ai Guvernului Ponta.
În acest context, Orban a prezentat un "portret moral" al premierului Victor Ponta.
"Victor Ponta este amoral, nici măcar nu pot să spun că este imoral. Tot ce a făcut a demonstrat că nu înțelege bine ce este bine și ce este rău, nu înțelege", a susținut liderul deputaților PNL.
Orban l-a catalogat pe Ponta drept o "marionetă", "un mare fricos" și l-a acuzat de nepotism prin faptul că la conducerea Ministerului Transportului, Ministerului Justiției și Grupului PSD de la Senat se află apropiați de-ai săi.
Potrivit lui Orban, în momentul în care PNL va avea majoritatea parlamentară, se va încerca schimbarea Guvernului.