Ludovic Orban o acuză pe Viorica Dăncilă că vrea să dea ”un tun, probabil pentru finantarea campaniei prezidențiale”, în contextul declarațiilor acesteia că vrea să renunțe la realizarea autostrăzii Comarnic - Brașov prin parteneriat public-privat și să o declare de importanță națională ca să o facă direct de la buget. Potrivit lui Orban replicile ”gospodinei rătăcite la Palatul Victoria” par scrise de ”scenaristul” Dragnea, pentru că treaba asta este " curat murdară" și ”cu puternic iz penal”.
”Telenovela autostrăzii Comarnic - Brașov continuă. Noul episod este horror și în distribuție o are că principal personaj pe gospodină rătăcită la Palatul Victoria..Ultima întâmplare este anunțul făcut de Vasilica Viorica despre faptul că nu se mai face pe PPP ci va fi declarată de "importantă națională sau de infrastructură critică" și va fi finanțată cu bani de la bugetul de stat, urmând a fi construită tot de consorțiul chinezo-turc, scos din joben pentru PPP.
Mai precis, ce ne spune premierul? Am modificat legea privind parteneriatul public-privat pentru că să nu mai fie necesară realizarea unei proceduri competitive pentru selectarea constructorului. Atribuim cui vor "mușchii noștri" contractul de PPP. După care decidem că nu mai trebuie să vină consorțiul scos din burtă cu banii necesari pentru construcția tronsonului de autostrada ( așa cum prevede un contract de PPP, în care finanțarea lucrărilor este asigurată de constructor ) ci îl finanțăm de la buget, din taxele și impozitele plătite de români”, a scris liderul PNL pe Facebook.
Orban a scris că nu știe cine îi scrie replicile Vasilicăi Viorica, ”dar parcă tot Dragnea este scenarist. Pentru că treaba asta este " curat murdară" și cu puternic iz penal”.
”Doamna candidat, după ce că nu ați fost în stare să construiți o autostrada " CAP-COADĂ", acum vreți să dați și un tun, probabil pentru finantarea campaniei prezidențiale.
Opriți- vă înainte de a fi prea târziu. Altfel, riscați să îi țineți companie șefului de care v-ați lepădat prea ușor. În caz că nu v- a spus nimeni din PSD, va spun eu. Dacă vreți să construiți orice tronson de autostrada cu bani de la buget sunteți obligată de lege să faceți licitație”, a mai scris Orban.
Guvernul ar putea renunța la procedura de a construi autostrada Cormniac - Brașov prin Parteneriat Public Privat, proces înițiat în urmă cu un an de către Comisia Națională de Strategie și Prognoză, și să o declare „de importanță națională sau de infrastructură critică”, a declarat duminică premierul Dăncilă. Astfel, potrivit prim-ministrului, autostrada ar urma să fie făcută direct din fonduri bugetare, Dăncilă îndicând interesul manifestat de asocierea chinezo-turcă ce deja fusese selectată în cadrul procedurii de PPP.