Sorin Oprescu s-a prezentat luni la Curtea de Apel București, unde se judecă o contestație depusă de el împotriva măsurilor și excepțiilor dispuse de judecători în dosarul în care este judecat pentru corupție. Cu acest prilej, Sorin Oprescu a fost întrebat de jurnaliști dacă s-a decis să candideze la Primăria Capitalei, după ce în presă au fost publicate formulare cu liste de semnături pentru candidatura lui ca independent.
"Nu e vorba de a mă decide sau nu. Au existat mai multe grupuri de oameni care au făcut-o din proprie inițiativă. Eu le-am explicat frumos că le mulțumesc la toți pentru încredere, pentru că este impresionant totuși faptul că oamenii au în continuare încredere în mine, dar sunt mai multe lucruri care mă opresc de a face acest gest. În primul rând, este o chestiune de morală și fiecare își alege singur calea respectivă. În al doilea rând, aș vrea să nu se uite că totuși sunt sub control judiciar, care este restrictiv în privința asta, mă refer la participarea la adunări publice. În al treilea rând, am certitudinea că unul dintre eventualii contracandidați ai mei și-a luat măsurile de a putea bloca orice fel de inițiativă și de construcție în continuare a Bucureștiului", a spus Oprescu.
Întrebat dacă ar fi candidat dacă nu avea control judiciar, Oprescu a răspuns: "Dacă nu mă oprea morala, dacă nu mă oprea controlul judiciar, dacă era altă situație, sigur că eram prezent acolo. La urma urmei, doresc să duc la bun sfârșit ceea ce am început. Din păcate rămâne o dorință". De asemenea, Oprescu a fost întrebat dacă Gabriela Firea este capabilă să continue proiectele lui la Primăria Capitalei. "Este o doamnă care, din câte știu eu, s-a pregătit foarte bine și cred că are și dorința și putința să construiască în București", a spus Oprescu despre Firea.