"Victor Ponta este un premier foarte bun. Actuala coaliție de guvernare este solidă. Sper, cred și îmi doresc acest lucru. Este o guvernare bună și sper ca Victor Ponta să își ducă mandatul până la sfârșit", a afirmat Oprea, marți seara, la un post TV.
Întrebat dacă Guvernul ar putea avea emoții în sesiunea de toamnă la o eventuală moțiune de cenzură, Oprea a spus: "Nu cred. În momentul de față, coaliția de de guvernare este solidă. Avem numărul de parlamentari necesari. Guvernul Ponta are rezultate economice bune, pot deveni și mai bune. Suntem una dintre primele trei economii din Europa. Rezultatele economice sunt bune, pot deveni și foarte bune".
El susține că banii strânși la bugetul statului trebuie să fie distribuiți astfel încât să satisfacă mediul economic, dar și cetățenii.
"Este foarte important ca modul de distribuire să satisfacă cerințele mediului economic, dar și ale cetățenilor, care așteaptă inclusiv măriri salariale. Este foarte important acest raport just între mediul de afaceri, care produce acești bani, și cetățeni", a arătat Oprea.
Vicepremierul a adăugat că UNPR este cooptat la guvernare "pentru că este serios".
"Suntem mai serioși decât alții. Ne-am ținut cuvântul întotdeauna. Cel mai important sau cel mai greu lucru în viață, dar mai ales în politică, este să te ții de cuvânt. Întotdeauna ne-am ținut de cuvânt. Am respectat coalițiile guvernamentale din care am făcut parte. Ne-am făcut datoria. În același timp l-am respectat pe șeful statului român, în momentul de față pe domnul Iohannis, în toate proiectele de securitate națională, pentru că este votat de poporul român. Cred că este un mod atipic de a face politică, un mod mai serios și de aceea suntem căutați, suntem oameni serioși care stăm mai ales la greu", a mai spus Oprea.