"A fost o iniţiativă corectă în contextul creşterii salariilor de anul acesta, este un proiect făcut de Guvernul României, la iniţiativa lui Victor Ponta. Ştiu că s-au pus de acord şi cu Iohannis, poate că a fost o lipsă de comunicare între cele două palate, palatul Victoria şi Palatul Cotroceni. L-am informat pe Ponta, mai ales cand a venit, eram şi în ziua aia prim-ministru interimar, l-am informat că urma să treacă această lege. El fiind politician foarte bune si mi-a spus Gabi, fii putin mai atent că s-ar putea să fie o capcană şi domnul preşedinte să nu susţină. Dacă şi domnul preşedinte Iohannis susţine, o publicăm, dacă nu susţine, nu o publicăm în Monitorul Oficial şi nu îşi mai produce efectele.", a spus Oprea.
"Este un context general de creştere a tuturor salariilor bugetarilor, asta e toata filosofia, erau iniţial 71 şi s-au redus la 48. Este un moment istoric fata de coruptie. Dupa modelul european celor 48 urma sa le crească de la 1 august salariile. Poate a fost o lipsă de comunicare între cele două palate."