Birourile permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au aprobat, joi, destituirea directorului general al Departamentului de control al finanţării partidelor politice şi a campaniilor electorale a Autorităţii Electorale Permanente, Toma – Bogdan Costreie, cel care a inițiat controlul la PSD privind cheltuirea banilor primiți din subvenție.
Comisiile juridice au fost sesizate de Birourile permanente în data de 3 octombrie pentru întocmirea unui raport în privinţa a trei persoane încadrate în categoria înalţilor funcţionari publici parlamentari din cadrul Autorităţii Electorale Permanente: Gabriel-Constantin Saucă, Cristian-Alexandru Leahu, Toma-Bogdan Costreie. Sesizarea a fost făcută de către fostul secretar general al AEP, Constantin Mitulețu, numit miercuri, de către PSD-ALDE, în funcția de președinte al instituției. El a fost numit în cadrul Autorității Electorale de către fostul premier Victor Ponta.
În 26 februarie, comisiile juridice au stabilit să acorde aviz favorabil pentru destituirea din funcţia publică parlamentară din categoria înalţilor funcţionari publici în cadrul AEP a lui Toma – Bogdan Costreie, având funcţia de director general al Departamentului de control al finanţării partidelor politice şi a campaniilor electorale.
În raportul comisiilor juridice se precizează că pentru ocuparea postului de director general în această direcţie a fost organizat un concurs, fără a fi stabilită o procedură distinctă. De asemenea, potrivit prevederilor art. 42 alin. 6 din legea AEP, poate fi numit director general al Departamentului de control al finanţării partidelor politice şi a campaniilor electorale orice persoană care îndeplineşte cumulativ mai multe condiţii, printre care şi aceea de nu fi fost membru al unui partid politic în ultimii 5 ani, iar din documentele anexate, precum şi din raportul de audit intern rezultă că, în vederea desfăşurării concursului, candidaţii nu au depus o declaraţie pe propria răspundere din care să reiasă dacă au avut calitatea de membru al unui partid politic în ultimii 5 ani, mai menţionează raportul comisiilor juridice.
Vicepreşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Marian Muhuleţ, a afirmat că în luna ianuarie a fost suspendat controlul privind modul în care au fost cheltuiţi banii primiţi de PSD din subvenţiile acordate partidelor politice în anul 2017, iar Curtea de Conturi a decis ca exercitarea controlului asupra subvenţiilor să se reia începând cu luna august 2019.
„Raportul (de control – n.r.) nu a fost finalizat în momentul de faţă. Controlul a fost suspendat în luna ianuarie, ca urmare a unei adrese primită de la Curtea de Conturi, care, conform legii, ar trebui să fie alături de noi în controlarea subvenţiilor partidelor politice beneficiare de subvenţie. Ne-am adresat Curţii de Conturi înainte de a începe controlul anul trecut cu o solicitare de a veni alături de noi în control. Fiecare instituţie îşi face raportul ei, dar controlul ar trebui să fie simultan. S-a răspuns la vremea respectivă că nu pot veni în control pentru că nu era în planul de control pe anul 2018, am revenit cu solicitarea în decembrie pentru a veni alături de noi în luna ianuarie, deoarece controalele la mai multe formaţiuni politice parlamentare erau prelungite pe luna ianuarie, ni s-a răspuns la finalul lunii ianuarie, când mai aveam un singur control în curs de reluare la PSD, că decizia plenului Curţii de Conturi este ca exercitarea controlului asupra subvenţiilor să se facă începând cu luna august a acestui an”, a declarat Marian Muhuleţ, la Parlament, după audierea din Comisiile juridice reunite pentru funcţia de preşedinte al AEP.