În acest context, vicepreședintele PSD de la nivel național a criticat speța, catalogând-o drept „o mare farsă judiciară”.
„Sunt pusă la gazeta de perete, arătată cu degetul (că n-am fost cuminte în fața statului de drept) și cam atât”, a punctat Vasilescu într-un interviu acordat PS News.
De asemenea, liderul PSD a fost solicitat să comenteze poziția Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), organism potrivit căruia primarul Craiovei ar fi încălcat independența justiției, prin aprecierile la adresa propriului dosar. În acest context, Olguța Vasilescu a afirmat că „supărase” statul de drept „înainte de a ajunge în această situație”.
„Altfel, nu-mi explic de ce știam cu șapte luni de zile înainte că tot ce ajungea la DNA București din Craiova era întrebat dacă știe ceva despre Olguța Vasilescu. Și știu inclusiv de la avocații care au participat la aceste declarații ale celor care erau anchetați de DNA, dar dosarul meu de la început a fost o explozie mediatică la care – vă mărturisesc sincer – nici eu nu m-am așteptat. Au fost mai mulți primari reținuți în România, a fost o știre pe zi – poate – sau – oricum – la vreo emisiune și cam atât. La mine, fiecare emisiune de știri a început cu dosarul meu. Toată lumea a fost foarte interesată. Era și într-o perioadă de campanie electorală, când lumea se uita cu mult mai multă atenție la dosarul unui primar. Eu am avut o perioadă destul de grea, pentru că treceam printr-o campanie electorală, nu puteam să mă apăr (eram în faza de urmărire penală, când n-ai voie să vorbești) și mi-a fost foarte, foarte dificil să candidez. Eu n-am putut să apar la o emisiune de televiziune măcar în timpul campanieie electorale, pentru că automat aș fi fost întrebată despre dosar și știam, de la avocați, că n-am voie să vorbesc, pentru că există riscul să fiu arestată, dacă vorbesc despre dosarul meu”, a detaliat Vasilescu.
Nu în ultimul rând, Lia Olguța Vasilescu a amintit că la DNA este o „practică” – concret, că a fost întrebată dacă nu cumva dorește să facă un denunț împotriva președintelui Klaus Iohannis, având în vedere că în presă se speculase că o situație asemănătoare celei din Craiova s-ar fi produs la Sibiu, în mandatul de primar al lui Iohannis.