"Daca Alianta USR-PLUS ma sustine, singurul lucru pe care nu pot sa il fac este sa pun numele Aliantei langa numele meu pe buletinul de vot. Acesta e singurul lucru pe care nu pot sa il fac pentru ca asta spune legea. In schimb, nimic nu impiedica Alianta sau Alianta plus alte partide in toata campania in care isi anunta sprijinul pentru mine, asa cum a facut de exemplu USL in anul 2012 pentru Sorin Oprescu, toata lumea stia ca Sorin Oprescu este sustinut de USL", a afirmat Nicusor Dan, joi, intrebat daca se va inscrie in USR in contextul in care AEP a transmis PLUS ca acesta nu poate candida decat daca este membru al unuia dintre partide.
El a adaugat ca interdictiile legale se refera la banii de campanie, Alianta neputand plati afise sau materiale electorale pentru el.
"Din punct de vedere financiar intre campanie Alianta nu e conditionata in niciun fel sa spuna ca ma sustine prin materialele ei proprii de comunicat. Deci isi cheltuieste banii cum vrea pentru ca nu ii deconteaza. Pe perioada campaniei electorale, intr-adevar, Alianta nu poate sa imi plateasca mie afise sau alte materiale, numai ca pe acelea pot sa mi le platesc eu, pentru ca in limita legala si pe materialele acelea de campanie pot sa scriu 'candidat independent sustinut de Alianta'. Practic nu este niciun inconvenient de ordin comunicational ca Alianta sa ma sustina", a explicat Nicusor Dan.
Intrebat cand va fi luata decizia candidatului pe care il va sustine USR-PLUS, in conditiile in care el e sustinut de USR Bucuresti, iar Vlad Voiculescu de PLUS, Nicusor Dan a raspuns:
"O intrebare este daca face Alianta sau face impreuna cu partidele de opozitie. In orice caz, in oricare din variante trebuie sa existe dezbateri pe canale cat mai mari de comunicare si dupa aceea o modalitate de alegere. Cea mai elocventa cred ca e sondajul, pentru ca sondajul spune exact ce vor oamenii de la care tu ceri votul", a explicat Dan.