„Principalul obiectiv pe care îl avem în vedere este protejarea consumatorilor în această perioadă dificilă.
Modificările la ordonanța pe energie au fost votate astăzi de plenul Camerei Deputaților, iar proiectul legislativ merge spre promulgare.
Astfel, am reușit să menținem neschimbate tarifele plafonate și compensate la electricitate și gaz. Pentru consumatorii casnici, tarifele rămân nemodificate: 0,68 lei/kWh ori 0,80 lei/kWh pentru cei cu consum mic și 1,30 lei lei/kWh pentru toți marii consumatori (casnici și non-casnici). Singurii exceptați de la trecerea la un plan tarifar superior sunt cei care folosesc acasă aparatură medicală pentru tratament, familiile cu minim trei copii minori și cele monoparentale.
Clienții non-casnici vor beneficia de un tarif plafonat la maxim 1 leu/kWh, pentru 85% din consumul realizat, iar restul de 15% va fi facturat cu maxim 1,30 lei/kWh. Această grilă este aplicabilă: IMM-urilor, operatorilor economici din industria alimentară, pescuit ori agricultură; unităților medicale ori de învățământ; furnizorilor de servicii sociale; operatorilor de utilități publice; autorități și instituții publice, entităților care prestează un serviciu public și sunt conduse/coordonate/controlate de autorități ale administrației publice; lăcașurilor de cult, aeroporturilor și companiei Metrorex.
Pentru gaze, au rămas nemodificate tarifele plafonate la maxim 0,31 lei/kWh (aplicabil consumatorilor casnici) și la 0,37 lei/kWh (pentru non-casnici).
Vom continua în această perioadă să luăm cele mai bune măsuri pentru a proteja românii de creșterile prețurilor din energie și pentru a ne asigura că trecem iarna cu bine”, a transmis Nicolae Ciucă.