Premierul Victor Ponta a declarat că nu-şi va da demisia aşa cum a făcut prim-ministrul francez, Manuel Valls, după două trimestre de stagnare economică. Asta deşi situaţia economică a României este la fel de proastă ca a Franţei, iar recent ţara noastră a intrat în recesiune tehnică.
Întrebat dacă va demision precum Valls, Victor Ponta a spus : "Ca să fac mâine din nou Guvernul? Cred că în decembrie va fi un alt Guvern condus de un alt premier, care va avea de îndeplinit obiectivele strategice de dezvoltare economică a României."
Guvernul francez, în frunte cu premierul Manuel Valls, şi-a prezentat demisia, după ce a devenit evident că actaulul Cabinet nu poate îndeplini ţinta de deficit bugetar. Preşedintele Hollande a acceptat demisia prim-ministrului, pe care l-a însărcinat cu formarea noii echipe, a cărei componenţă va fi anunţată mâine.