Iată ce a scris Mircea Geoană pe rețeaua de socializare:
Alegerile prezidențiale sunt cele mai importante din punctul de vedere al participării politice și implicării civice a românilor. Într-un asemenea moment, care implică peste 10 milioane de alegători, PSD, cel mai mare partid din România, nu își permite să nu aibă un candidat propriu. Și sunt convins că același lucru va fi decis și în viitorul congres al PSD, ce va fi organizat în lunile următoare, așa cum a menționat Președintele PSD.
PSD nu își permite să nu aibă un candidat propriu din cel puțin 4 motive:
1. Nu putem să fugim de răspunderea de a propune României un ALTFEL de președinte. După 10 ani de regim prezidențial de dreapta care mai mult a distrus, care a înteținut scandaluri și crize politice permanente, România are nevoie de un președinte de centru-stânga echilibrat. De un președinte cu viziune economică, un om capabil de construcție, cu abilități demonstrate de negociator. Un președinte care poate combina soluțiile cele mai bune ale stângii și ale dreptei pentru reconstrucția din temelii a țării.
2. Nu putem rata șansa de a schimba până la capăt regimul Băsescu, printr-o decizie care va duce la pierderea voturilor PSD. Electoratul PSD nu va vota în bloc un candidat susținut de partid, dar care vine din altă parte. Iar fără votul masiv al electoratului PSD, orice candidat ”susținut” nu ajunge în turul doi. La alegerile prezidentiale din 2009, în turul întâi, la o prezență de 53.52% din total alegători, candidatul PSD a obținut 3.027.838 de voturi, adică 99% din voturile alegătorilor PSD. Fără aceste voturi sau doar cu o parte din ele este aproape imposibil pentru orice alt candidat care nu face parte din PSD să fie sigur de turul doi. Mai mult decât atât, ce diferenta este între PNL care merge în PPE, abandonând o istorie lungă de Național-liberalism fără nici o dezbatere, trecând la PPE ca și PD în 2005, din pur oportunism?
3. Nu putem pune în pericol poziția PSD de cel mai mare partid al României care oferă țării stabilitate și o alternativă bună la conflictele unei drepte fărâmițate. Absența PSD din cursa prezidențială ar însemna și pierderea conexiunii dintre simpatizanții noștri și partid. Nu poți să lași un electorat de peste 35% din populație fără un candidat, într-un moment de maximă participare electorală când se refac rețelele organizaționale și se regenerează legăturile afective.
4. După experiența cu Antonescu, nu văd cum un Congres PSD ar putea decide susținerea unui alt candidat care să nu fie membru PSD. Trebuie păstrat ce a fost bun în proiectul USL. USL a fost votat în 2012 și el ar fi trebuit să guverneze până în 2016, însă liberalii au decis altceva. Așa cum ne arată istoria ultimilor 20 de ani, atunci când un candidat accede la funcția supremă în stat, el își formează propria majoritate, cu atât mai mult cu cât avem aceeași Constituție (din păcate, singurul mare proiect al domnului Antonescu s-a finalizat printr-o ratare totală).
Viitorul Președinte trebuie să fie capabil să atragă și voturile nehotărâților. Dreapta cu siguranță se va coaliza pentru a da un vot anti-PSD. În turul doi în 2009, candidatul PSD a obținut 5.206.747 de voturi, cu aproape 2 milioane de voturi mai mult decât în turul întâi. În fața unei coalizări politice a dreptei, stânga poate propune alternativa unui proiect credibil și constructiv pentru România. Șansa noastră este aceea de a veni cu un candidat PSD care să demonstreze că are viziune, competență, echilibru, integritate și patriotism în sensul pragmatic al termenului – ingrediente absolut necesare pentru o Românie de succes.
Viitorul Președinte trebuie să fie capabil să realizeze coaliții în societate pentru binele general, să se ridice deasupra intereselor înguste de partid și să restabilească dialogul și armonia în societate, să devină garantul securității și dezvoltării României, dincolo de viața unui guvern. Un Președinte care să spună că așa nu se mai poate. Că sistemul este bolnav până în măduvă și trebuie vindecat.
Apologeții dreptei vorbesc despre “riscul” ca PSD să dea și guvernarea și Președintele. Eu spun că tocmai aceasta este marea oportunitate pentru România. A avea cel puțin doi ani de pace, de stabilitate, de dialog între Guvern și Președinție este ceea ce are nevoie România astăzi. Pentru că astăzi sunt două variante: un Președinte și un Guvern de stânga care reconstruiec România sau o coagulare a forțelor de dreapta în jurul lui Traian Băsescu și continuarea regimului bolnav pe care acesta l-a ridicat în 10 ani. După alegerile europene vom asista la îmbrățișarea neputinței dintre Crin și Blaga, încercând să-și salveze situația și să aibă o poziție mai puternică în inevitabila negociere cu Băsescu. Alegerea în 2014 va fi între ruperea de regimul Băsescu și un nou început după un sfert de veac. Ce e mai bine și ce e mai periculos pentru România?
