”Votul majorității PSD-UNPR-PC-PLR în cazul Șova arată (dacă mai era nevoie) că Victor Ponta și majoritatea pe care se bazează reprezintă cei mai mari dușmani al luptei împotriva corupției, declanșând o contra-ofensivă pe toate fronturile pentru limitarea și inhibarea acțiunii de curățenie la nivelul clasei politice românești. Ei reprezintă cel mai mare dușman al singurei șanse ca România și românii să aibă o viață decentă în țara lor: distrugerea cartelului corupției și clientelismului în politică și a legăturii toxice ale acestuia cu resursele banului public”, a scris Mircea Geoană pe facebook.
Dan Șova a scăpat iar de arest, cu ajutorul colegilor. Cererea DNA a fost respinsă de Senat
Plenul Senatului l-a protejat iar pe Dan Șova de arest, după ce senatorii au respins cererea DNA de încuviinţare a reţinerii şi arestării lui Șova, cu 72 de voturi împotrivă și 66 pentru. Astfel, senatorul PSD a scăpat pentru a doua oară de DNA, după ce pe 25 martie, DNA a cerut încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a senatorului, votul s-a dat, a fost interpretat ca fiind unul pentru respingerea solicitării procurorilor, dar judecătorii CCR au declarat neconstituţională hotărârea Senatului.