Un poliţist rutier aflat în misiune a fost rănit grav, vineri, după ce a fost lovit de o maşină furată condusă de un minor de 15 ani, aflat sub influenţa alcoolului, a anunţat vineri Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Bihor.
Potrivit comunicatului IPJ Bihor, accidentul a avut loc în noaptea de joi spre vineri.
Minorul de 15 ani, din comuna bihoreană Oşorhei, conducea un autoturism pe care este bănuit că l-ar fi sustras din localitatea natală. Încercând să scape de filtrul instituit în trafic de poliţiştii bihoreni, pe şoseaua de centură, la o intersecţie, a acroşat un poliţist orădean, aflat în misiune, iar apoi a lovit frontal parapetul metalic de la intrarea în Piaţa 100.
În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că băiatul prezenta o concentraţie alcoolică de 0,35 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acestuia i-au fost recoltate probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma accidentului, poliţistul orădean, de 30 de ani, a suferit multiple leziuni, pentru îngrijirea cărora a fost internat în spital. De asemenea, un minor de 15 ani, din Oşorhei, pasager în autoturism, a suferit leziuni uşoare.
"În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea", se arată în comunicat.