Potrivit unui comunicat de presă transmis de Ministerul Transporturilor, toate părţile au agreat că Evaluarea Impactului asupra Mediului (EIM), inclusiv Evaluarea Adecvată (EA) realizate pentru proiectul de construcţie a autostrăzii Sibiu-Piteşti sunt bune, dar, pentru a înlătura îngrijorările reprezentaţiilor Comisiei Europene, până la data de 31 ianuarie 2020, se va realiza o corespondenţă cu CE pentru a explica pe larg următoarele elemente:
- Calendarul de realizare a EIM şi EA,
- Metodologia utilizată în realizarea EIM şi EA, inclusiv modul în care a fost luat în calcul impactul cumulat al noii autostrăzi cu DN7, calea ferată Râmnicu Vâlcea – Sibiu şi râul Olt.
- Calendarul de completare/realizare la nivel naţional a Planurilor de Management şi stabilire a obiectivelor de conservare a speciilor pentru ariile naturale protejate situate pe teritoriul României.
„Cei dinaintea noastră au tratat cu dispreţ solicitările Comisiei. Mai exact, nu le-au răspuns. Probabil în aroganţa specifică guvernării PSD au considerat că odată ce au emis un acord de mediu nu mai trebuie să răspundă niciunei solicitări transmise de către Comisie. (...) Suntem aici o echipa serioasă care va răspunde cu celeritate solicitărilor Comisiei Europene. Am încredere că putem face ceea ce n-au făcut alţii şi printr-un răspuns tehnic, bine fundamentat, ce abordează fiecare dintre solicitări, problema poate fi rezolvată.
Ce trebuie să înţeleagă toată lumea este faptul că proiectul major de infrastructură Autostrada Sibiu-Piteşti va continua. Pe lotul 1 se va emite autorizaţia de construire, pe lotul 5 se va desemna câştigătorul licitaţiei, lotul 4 are documentaţia în evaluare, pe lotul 3 se aşteaptă urcarea documentaţiei în SICAP, iar lotul 2 va fi scos la licitaţie. Anul 2020 va fi un an cu şantier deschis pe Autostrada Sibiu-Piteşti. Cu siguranţă cei de la Comisia Europeană vor primi clarificările în timpul solicitat, poate chiar mai repede, astfel încât cererea de finanţare să îşi urmeze parcursul normal”, a declarat ministrul.