”La acest moment, TOATĂ autoritatea medicală din România, că e vorba de Colegiul Medicilor, că e vorba de societăți profesionale, că e vorba de lideri de opinie din lumea medicală (autentici, nu ciurucuri conspiraționiste) i-au atras atenția premierului (mazilit, de altfel, interimar, de fel) Cîțu că situația COVID are proporții diluviene.
Domnule premier, nu condamnați oameni nevinovați la moarte.
Domnule premier, viitorul curând vă va judeca, alături de toți ceilalți care s-au ambiționat într-o direcție a imploziei sociale și politice”, scrie, pe Facebook, Gabriel Diaconu.
Psihiatrul mai spune că ceea ce face Florin Cîțu este "nebunie curată" și subliniază că o spune în calitate de medic.