Întrebat, marți, de jurnaliști ce părere are despre faptul că Remus Cernea, deputat de Constanța, a invitat-o pe Conchita Wurst să vină în România la Gay Pride, Mazăre a răspuns: "Eu v-am spus de atunci că-l bănuiam, că se ținea de mână cu unul. Remus Cernea a fost la rugate, nu la impuse, la rugate și v-am zis asta, că am avut o discuție, că premierul Ponta a fost de acord cu ceea ce l-am rugat noi, dar m-a rugat să-l luăm și noi pe Cernea. Ziceau băieții: «prea era cu ăla, se ținea de mână cu el». Aștept să-l mai văd pe tocuri".
Radu Mazăre a fost întrebat și dacă ar invita-o pe Conchita Wurst să vină în Mamaia, el răspunzând că nu este genul lui.
"Nu e genul meu, chiar deloc, și cred că nu e nici genul românilor. Dacă mă întrebi pe mine, cred că a luat-o razna”, a afirmat Radu Mazăre.
Cântăreaţa Conchita Wurst, din Austria, care a câştigat finala concursului Eurovision 2014, este invitată de deputatul independent Remus Cernea să vină în România în 7 iunie, la Gay Pride.
"Conchita Wurst a câştigat Eurovisionul graţie unor calităţi artistice excepţionale, a unei piese foarte frumoase şi a unei imagini care transmite un mesaj de libertate şi de respect pentru diferenţă. Succesul ei are, aşadar, o valoare muzicală, dar reprezintă şi un mesaj de schimbare a mentalităţilor retrograde. Faptul că a primit atât de multe voturi din majoritatea ţărilor europene demonstrează că acest val de deschidere este din ce în ce mai amplu şi mai puternic", afirma Cernea, precizând că îi va adresa Conchitei Wurst invitaţia de a veni la Gay Pride pe 7 iunie.
Piesa "Rise Like A Phoenix", interpretată de Conchita Wurst din Austria, a câştigat, sâmbătă, concursul Eurovision 2014, desfăşurat la Copenhaga. Cântăreaţa Conchita Wurst a avut de înfruntat numeroase critici atât la nivel local, cât şi internaţional, însă vocea, precum şi imaginea sa au făcut ca, în cele din urmă, să fie apreciată în întreaga lume.