"Mă întrebați de Iohannis. Nu știu ce să vă spun, că nu l-am auzit spunând prea multe cuvinte, voi l-ați auzit ? Ca atare, nu pot să am o părere, dacă e bun, dacă e rău, nu l-am auzit emițând idei”, a declarat Radu Mazăre, marți, înainte de a intra în sediul IPJ Constanța, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Întrebat de jurnaliști ce părere are de gestul lui Crin Antonescu de a renunța să mai candideze la alegerile prezidențiale, Mazăre a răspuns: “Eu v-am spus că Antonescu în ultimele luni...Părerea mea e că în ultimul an și jumătate era de nerecunoscut”.
La întrebarea unde crede că a greșit Crin Antonescu, Mazăre a răspuns: “Cred că în capul lui”.
De asemenea, când jurnaliștii l-au întrebat care consideră că au fost motivele retragerii lui Antonescu din cursa prezidențială, primarul Constanței a spus că nu știe, dar a afimat că fostul președinte al PNL era “încrâncenat” și că nu te mai puteai înțelege cu el.
“Pe mine mă întrebați, măi, fraților, eu sunt la mare, sunt la PSD, întrebați-i pe ăștia de la PNL. Dar nu mai puteai să te înțelegi cu omul, era schimonosit la față, încrâncenat”, a afirmat Radu Mazăre.
Radu Mazăre nu s-a arătat îngrijorat de fuziunea dintre PDL și PNL, susținând că în Consilul Local Constanţa acest lucru nu-i va crea probleme. Mazăre a adăugat că anunțata înțelegere între PSD și PPDD la nivel național nu va schimba cu nimic lucrurile în CLM, unde consilierii PPDD colaborează cu social-democrații.
“Nu vom avea probleme în Consiliul Local. Noi oricum colaborăm O.K. cu cei de la PPDD în Consiliul Local. În Consiliu se opuneau din principiu oricăror lucruri cei de la PDL și se mai opuneau cei de la PNL. Fuziunea (n.r. - cea dintre PDL și PNL), ce să vă zic, treaba lor pe acolo la București”, a afirmat Radu Mazăre.
PSD are majoritate și în Consiliul Local Municipal Constanța, având 15 consilieri din 27. Ceilalți consilieri sunt de la PNL - 3, PDL - 3, PPDD - 3, UNPR - 2, PNȚCD -1. Cei doi viceprimari ai municipiului Constanța sunt tot de la PSD.
Radu Mazăre a mers, marți, la sediul IPJ Constanța pentru că una dintre obligaţiile eliberării sub control judiciar este prezenţa săptămânală la Poliție.
Primarul Constanţei şi omul de afaceri Avraham Morgenstern au fost reţinuţi de procurorii DNA în 8 aprilie şi au fost eliberaţi o zi mai târziu, după ce instanţa supremă a decis cercetarea lor în libertate, sub control judiciar, cu interdicţie de a părăsi ţara. Mazăre este cercetat de procurorii DNA pentru luare de mită şi fals în declaraţii, fiind acuzat că a luat mită 175.000 de euro de la Avraham Morgenstern - reprezentant al firmei care a construit campusul de locuinţe sociale "Henri Coandă" din Constanţa pentru a ajuta compania să câştige licitaţia şi pentru a mări, ulterior, valoarea contractului.