ADRIAN NASTASE. "Nu cred că aşa se poate trata politica într-o ţară civilizată. Dacă ar fi să vorbim din punct de vedere uman, e dezastru! E dezastruos ce se întâmplă! Nu cred că se putea aştepta nimeni. Cred că a adus şi el nişte servicii destul de mari acestei ţări", a spus Vanghelie.
Vicepreşedintele PSD a mai spus că această condamnare "este prea mult în momentul de faţă", el reamintind că ADRIAN NASTASE. a fost cel care a negociat integrarea României în UE.
"Cred că tot ce se întâmplă în clipa de faţă este crearea unui precedent foarte periculos. În UE nu se întâmplă cu niciun fost prim-ministru şi cu niciun om politic de calibrul lui Adrian Năstase aşa ceva. Cred că este prea mult, indiferent de faptele pe care le-a făcut el, fie bune, fie rele. Indiferent dacă este vinovat şi trebuie să plătească. Dar eu cred că în clipa de faţă creăm un precedent foarte periculos şi nu ajută cu nimic la democraţia din România", a adăugat Vanghelie.
ADRIAN NASTASE.. El a precizat că asistăm la un fenomen periculos, iar ceea "ce se întâmplă nu reprezintă ceva bun pentru România". "Încercarea de la un mandat la altul să ne arestăm între noi nu cred că o să ajute pe nimeni. Şi cred că în ăştia 20 de ani de politică poate ar fi trebuit să fie mult mai mulţi condamnaţi cu pedepse mult mai mari", a subliniat Marian Vanghelie.
Fostul premier ADRIAN NĂSTASE a fost condamnat definitiv, luni, de instanţa supremă, la patru ani de închisoare cu executare pentru şantaj şi luare de mită, iar soţia sa, Dana, a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare, în dosarul Zambaccian.
Completul de cinci judecători al instanţei supreme l-a condamnat pe ADRIAN NASTASE la patru ani de închisoare pentru luare de mită în formă continuată şi la trei ani de închisoare pentru şantaj. Instanţa a dispus contopirea pedepselor, urmând ca ADRIAN NASTASE să o execute pe cea mai grea, de patru ani de închisoare.
Instanţa l-a mai condamnat pe ADRIAN NASTASE la cinci ani interzicerea unor drepturi, după executarea pedepsei cu închisoarea, respectiv: dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa o funcţie sau de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii.
Dana Năstase a fost condamnată la trei ani de închisoare pentru "participaţie improprie la folosirea de documente false la autoritatea vamală", instanţa dispunând suspendarea executării pedepsei pe un termen de încercare de opt ani.