Conform surselor citate, propunerea de a merge la Cotroceni i-a fost făcută lui Tutilescu imediat după ce acesta a ieşit la pensie din MAI.
Premierul Victor Ponta a semnat în 17 ianuarie decizia prin care îl eliberează din funcţie pe chestorul şef de Poliţie Marian Tutilescu, având în vedere decizia acestuia de a se pensiona.
Cu o zi înainte, Marian Tutilescu a declarat pentru MEDIAFAX că şi-a depus dosarul de pensionare, invocând motive personale.
Tutilescu era, din octombrie 2009, şef al Departamentului Schengen din Ministerul Afacerilor Interne (MAI).
În vârstă de 57 de ani, Tutilescu a condus anterior Poliţia Capitalei, între 2003 şi 2009, iar înainte fusese adjunct al şefului Poliţiei Române.