"Cu domnul Măgureanu, ca și cu alți lideri ai alianței din anul 2000 am discutat foarte puțin, pentru că acolo era o echipă politică. Eu personal am avut negocieri cu dânșii pentru că am sperat să poată fi oprit domnul Ion Iliescu, care candida la Președinția României. Din păcate dânșii au văzut altfel lucrurile și nu am avut posibilitatea unei cooperări. Repet, sunt o persoană care vine din societatea civilă și vă rog să mă credeți că știu să-mi mențin punctele de vedere și să mi le apăr. Din acest punct de vedere, mulți politicieni nu sunt foarte relaxați în ceea ce privește relația cu mine (...). Repet o să dau toate explicațiile necesare cu privire la orice este legat de trecutul meu, de biografia mea, de activitatea mea, dar vreau să fiți siguri că nu există nimic în activitatea mea civică, profesională, culturală, științifică, social-politică de care să-mi fie rușine sau care să poată constitui un element de natură a aduce prejudicii de imagine, de credibilitate și așa mai departe", a declarat Marian Munteanu, întrebat despre perioada de colaborare în plan politic cu Virgil Măgureanu, fostul șef al SRI, și dacă se mai află în vreo relație cu acesta.
El a invitat presa să verifice toate datele privind biografia sa, precizând că toate aceste aspecte există deja pe pagina sa de internet.
"În rest, cu privire la lucrurile constructive, pozitive, poate că acolo ar trebui să ne concentrăm în perioada următoare", a declarat Munteanu. Întrebat despre adeziunea sa la PNL, candidatul liberalilor la Primăria Capitalei a spus că va face acest gest, pe care-l consideră formal, în perioada următoare, subliniind că el, împreună cu cei din generația sa, a avut și are semnată "o adeziune fermă la democrație în România, la valorile românești". "Înscrierea ca formalitate o facem exact atunci când este necesar. Știu că există niște chestiuni tehnice. (...) De-abia am finalizat o întâlnire, o să avem discuții și cu colegii mei din atâtea asociații din București. Toate lucrurile acestea vă vor fi comunicate, însă, chiar în zilele următoare", a declarat candidatul propus de liberali la Primăria Capitalei.
Munteanu a salutat în context curajul PNL de a se deschide în discuția și parteneriatul cu societatea civilă.
"Personal îmi doresc și sunt convins că o să avem sprijinul întregului PNL pentru o construcție în sfârșit cu societatea civilă autentică, oamenii care de ani de zile se zbat să aducă în atenția politicienilor lucruri cu adevărat importante cu care ne confruntăm. Deci tot acest efort al lor să fie încununat de succes. Aceasta este principala mea misiune în acest efort și sigur împreună cu toți membrii PNL sperăm ca acest parteneriat să aducă un nou început pentru București. Un București care să fie o capitală cu care, într-adevăr, nu numai locuitorii săi să se mândrească, să se mândrească toți cetățenii români, să se mândrească românii de pretutindeni. Avem nevoie de o capitală cu adevărat românească, reprezentativă, golită și dezbărată de metehnele și metodele trecutului. O capitală în care cetățeanul să aibă posibilitatea să-și spună cuvântul și cuvântul său să fie ascultat", a mai declarat candidatul liberalilor la Primăria Capitalei.