Cei doi omologi vor susține o ședință comună de Guvern, iar apoi Marcel Ciolacu va participa la un dejun oferit de Ambasada României.
Este exact turneul făcut și de liderul AUR George Simion în urmă cu două luni. Turneul i-ar putea aduce șefului PSD un milion de voturi în plus, pentru că Italia găzduiește una dintre cele mai numeroase comunități de români din diaspora.
Miza vizitei lui Marcel Ciolacu este cu atât mai mare, cu cât cei peste 1 milion de români din Italia cer să fie recunoscuți oficial drept minoritate lingvistică.