„Nu am auzit pe nimeni să ceară demisia ministrului Budăi. Premierul are calitatea de a face evaluarea unui ministru. Dl ministru face exact ce este scris în programul de guvernare și ce am promis românilor”, a spus Marcel Ciolacu, vineri.
„Evaluarea miniştrilor nu o face coaliţia, asta dacă vrem să trăim într-o ţară normală. Evaluarea miniştrilor o face primul-ministru. Dacă premierul face o evaluare şi vine cu ea în coaliţie, eventual facem alte propuneri sau alte discuţii. Dar într-o logică administrativă şi într-o ţară europeană normală cam aşa se întâmplă. Există păreri, dar decizia aparţine întrotdeauna primului-ministru", a mai spus oficialul.