"Nu există niciun binom DNA-SRI, există cooperarea dintre DNA și SRI, după cum există cooperare dintre SRI și SIE, SRI și Parchetul General. Nu este vorba de un binom. În ceea ce privește cele două instituții, sunt instituții distincte, partea de transmitere de informații pentru combaterea corupției, care e definită ca amenințare la securitatea națională, e doar o parte mică din activitatea SRI. Alte zone, precum contraspionajul, contraterorismul, problemele securității cibernetice ocupă mult din misiunea de asigurare a securității naționale a României. SRI nu are putere executivă. În orice stat civilizat, normal, democratic există acest flux de informații, dintre servicii și organisme de aplicare a legii. În unele state, chiar se combină. La noi sunt instituții separate și a vorbi despre binom nu cred că este vorba doar de ceva peiorativ, ci poate îngrijorarea unora că lucrurile se desfășoară mult prea intens, în acest domeniu necesar pentru combaterea corupției", a declarat George Maior, în emisiunea Ambasador România, realizată de Alexandru Cumpănașu.
Fostul șef al SRI consideră că România va intra în altă fază de evoluție, după ce anchetele mari, în curs de desfășurare, se vor fi terminat.
"Corupția, după părerea mea, s-a redus mult, în ultimii ani și la nivel strategic, vorbim de elemente centrale ale statului. Acum cred că vom depăși o fază istorică, după aceste anchete mari, și vom intra în altă fază de evoluție a țării. Acest lucru a fost necesar", a mai spus George Maior.