În ceea ce privește independența și securitatea energetică a țărilor din Europa Centrală și de Est, și implicit a României, Maior s-a declarat mulțumit de modul în care decurge dialogul cu SUA, pe această temă, punctând faptul că România susține realizarea coridorului sudic de gaze.
"Este adevărat, chestiunea legată de energie are o componentă strategică pe lângă cea tradițională economică. Și aici sunt mulțumit de felul în care evoluează dialogul cu autoritățile americane, astfel încât de exemplu s-a creat grupul de lucru româno-american pe energie în cadrul Parteneriatului strategic, deja a avut loc o discuție substanțială la București la sfârșitul lunii februarie, permanent comunicăm pe aceste chestiuni.
Într-adevăr, securitatea energetică este legată de interesul național prioritar al României și aceasta înseamnă, pe de o parte un program național de asigurare a independenței energetice, care se conturează și care văd că merge bine din perspectiva politicilor interne — România este al treilea stat din UE care își asigură aproape din resurse proprii energia—, pe de altă parte diversificarea coridoarelor de transport de gaze și de petrol este importantă pentru România. În acest sens au avut loc progrese importante, aș spune, în realizarea interconectării din zona noastră cu Austria, Ungaria, Bulgaria, ceea ce va genera în viitor o posibilitate de extindere către zona complexă a Mării Negre", a declarat Maior.
În acest context, Maior a punctat că speră ca Exxon să înceapă activitățile de explorare, în curând, la Marea Neagră.
"De asemenea, susținem împreună cu partenerii americani realizarea coridorului sudic de gaze care va accentua această dimensiune de diversificare. Avem poziții clare în consonanță cu interesele noastre față de acest proiect destul de controversat, Nord Stream 2, care ridică anumite semne de întrebare din punctul de vedere al intereselor noastre și ale altor state din Europa Centrală, dar și în legătură cu interesele Statelor Unite legate de diversificarea rutelor de transport. Nu în ultimul rând, mă bucură faptul că Exxon își continuă activitățile la Marea Neagră ca investitor strategic al României. Aici este un potențial bun pentru noi, aceste rezerve din Marea Neagră, și sper ca în viitorul apropiat, pe termen scurt, Exxon să înceapă activitățile de explorare. Toate aceste chestiuni, la care aș adăuga și preocuparea noastră strategică care este bine înțeleasă de americani în legătură cu realizarea unei conectivități sporite cu Moldova, toate aceste chestiuni cred că ne plasează pe un curs strategic eficient în legătură cu interesele noastre", a detaliat Maior.
Întrebat cum vede rolul și poziționarea României pe flancul estic al NATO, Maior a subliniat că "trebuie să fim pregătiți strategic pentru a asigura descurajare", în condițiile în care nu se poate de vorbi de stabilitate în Ucraina, Moldova și Georgia.
"Aceste lucruri sunt consonante și complementare până la urmă cu deciziile strategice ale SUA. Urmează summitul important de la Varșovia care va ratifica practic aceste concepte printr-o evoluție a centrilor de gravitație militară, strategică către zona central-europeană din punct de vedere al sistemelor de comandă și control, din punct de vedere al prezenței NATO în general în zona central și est-europeană. Și secretarul general folosește același concept de descurajare, la care achiesez pentru că, într-adevăr, există încă mari semne de întrebare în legătură cu acțiunile unor forțe din zona estică a NATO în ceea ce privește stabilitatea în Ucraina, Moldova, Georgia, arealul mai mare al Mării Negre. Și, normal, trebuie să fim pregătiți strategic pentru a asigura descurajare, în primul rând, și apoi pentru a proiecta la rându-ne stabilitate în aceste zone", a declarat Maior.
Pe de altă parte, întrebat cum consideră că au decurs relațiile dintre România și SUA pe durata Administrației conduse de președintele Barack Obama, dar și cum anticipează că se vor desfășura după alegerile din noiembrie, Maior consideră că parteneriatul va funcționa la fel de bine.
"Aș aprecia, la prima parte a întrebării dvs., că a fost și este o relație foarte bună, strategică, politică și economică cu administrația Obama. S-au realizat lucruri semnificative pe toate palierele. Să ne amintim de acest proiect foarte important pentru România din punct de vedere strategic, scutul antirachetă de la Deveselu, operaționalizarea sa va fi marcată în curând la sfârșitul acestei primăveri printr-o ceremonie chiar la Deveselu cu prezență aliată și americană. Au crescut investițiile americane în România, iar dialogul politic a fost foarte bun.
Acum, în perspectivă, aș vrea să subliniez că sunt convins că va exista continuitate calitativă în legătură cu dimensiunea politică, militară și economică a parteneriatului cu SUA. Sunt încurajat și de faptul că anul trecut am marcat 135 de ani de relații diplomatice și cele două camere ale Congresului au adoptat rezoluții extrem de apreciative la adresa acestui parteneriat, cu participarea democraților și a republicanilor în formularea acestor rezoluții, elaborarea lor și votarea lor în Congres. Deci sunt toate datele că, indiferent de cine va deține în viitor puterea în America, republicani sau democrați — este prematur să ne pronunțăm sau să spunem ceva, bineînțeles, campania aici este extrem de dinamică — parteneriatul va funcționa la fel de bine calitativ și se va îmbunătăți în concordanță cu evoluțiile secolului XXI", a explicat Maior.
Citiți integral interviul aici.