Direcția Națională Anticorupție a cerut, în ambele cazuri, reținerea și arestarea preventivă, iar deputații pot consulta documentele trimise de procurori și trebuie să ia o decizie. Deputatul PSD Mădălin Voicu a ajuns joi dimineaţă la Comisia juridică din Camera Deputaţilor, însoţit de avocatul său, pentru a-şi studia dosarul.
Deputatul PSD, Mădălin Voicu, a declarat joi că el nu ar fi comis faptele de care este acuzat de DNA şi este scos în faţă ''ca urs'', iar interceptările din dosarul său sunt banale, referindu-se inclusiv la un telefon pe care i l-a dat fostului ministru al Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.
Mădălin Voicu a explicat că interceptările din dosarul său nu au relevanţă juridică. ''Foarte frumoase sunt (interceptările din dosar n.r.), adică stereo. Sunt interceptări ciudate, adică au cel puţin un grad de banalitate care presupun că nu-l pot folosi domnii de la DNA (...) Trebuie să vă spun un lucru: aştept să mi se demonstreze cu probe vinovăţia'', a afirmat deputatul PSD.
Referitor la acuzaţiile de trafic de influenţă, Mădălin Voicu a spus că implicarea sa vizează un telefon pe care l-a dat fostului ministru al Fondurilor Europene şi al Finanţelor, Eugen Teodorovici, prin care l-a rugat să-l primească într-o audienţă pe deputatul Nicolae Păun. ''Sigur că ei (DNA n.r.) mă scot în faţă ca pe urs. Îl luăm pe Mădălin, lasă că merge şi Mădălin. Bine, nu e numai cazul lor şi în partid e la fel (...) Acum, din cauza unor lucruri pe care le-am spus, le-am crezut şi le-am făcut trebuie să plătesc oalele sparte ale altora'', a adăugat deputatul.