„Din nefericire, atunci când toată lumea a înţeles că suntem în faţa unei moţiuni de cenzură veritabile, iniţiată de cetăţenii români împotriva PSD şi împotriva guvernării PSD-ALDE, s-au trezit câţiva colegi ai mei să facă nişte postări neinspirate, lipsite de originalitate, după modelul copy-paste, care nu au făcut altceva decât să avantajeze PSD, să mute atenţia de la eşecul dezastruos al implicării PSD în acest referendum, să creeze o falsă problemă care nu există în PNL. În ceea ce priveşte poziţia conducerii PNL, ea este foarte bine cunoscută şi ea a fost adoptată şi susţinută sistematic de luni de zile înainte de referendum. Conducerea PNL a lăsat libertate deplină membrilor PNL de a se poziţiona aşa cum le dictează propria conştiinţă, convingerile şi valorile în care cred. Nimeni nu a fost împiedicat să-şi exprime punctul de vedere, indiferent dacă s-a manifestat în favoarea familiei, dacă s-a manifestat împotriva referendumului”, a susţinut Orban, după şedinţa Biroului Executiv al PNL.
Ca urmare, a spus Orban, poziţiile exprimate de unii colegi liberali sunt „inoportune”.
„Nu înţeleg aceste poziţii şi mi se par complet rupte de realitate, inoportune şi, sincer să vă spun, m-aş fi aşteptat ca aceşti colegi ai mei care au o activitate destul de importantă în PNL să se suie cu bocancii pe PSD, să atace PSD pentru confiscarea referendumului, pentru eşecul lamentabil, să fie alături de noi în ofensiva pe care o ducem pe toate fronturile împotriva PSD. Sper că îşi vor reveni, că a fost doar o postare neinspirată sub imboldul unei emoţii provocate de rezultatul referendumului şi că vor veni alături de noi”, a adăugat liderul PNL.
El a precizat că le-a comunicat membrilor Biroului Executiv al partidului că nu mai acceptă niciun atac din interiorul PNL împotriva PNL.
„În ceea ce mă priveşte le-am comunicat colegilor mei că preşedintele PNL este garantul Statutului PNL şi este persoana care are cea mai mare răspundere. (...) Începând de astăzi, PNL intră în linie dreaptă pentru pregătirea alegerilor. Ne aşteaptă doi ani electorali decisivi pentru România. (...) I-am anunţat pe colegii mei că, începând de astăzi, orice atac din interiorul PNL împotriva PNL riscă să producă consecinţe extrem de negative asupra percepţiei publice a PNL, care vor fi mult mai greu de îndreptat pentru că ne aşteaptă alegerile. Orice atac din interiorul partidului este un atac care duce la consecinţe negative pentru percepţia publică a PNL. (...) Chiar dacă în interiorul partidului sunt omul care a acordat libertate de exprimare deplină fiecărui membru al partidului, ca preşedinte al partidului sunt deschis de dimineaţă până seară comunicării cu membrii PNL. (...) Nu voi mai accepta niciun atac din interiorul partidului împotriva PNL, împotriva deciziilor PNL şi împotriva conducerii PNL. Avem un statut pe care îl voi aplica în integralitate”, a afirmat Orban.