„Orice lucru poate fi îmbunătăţit. N-avem decât câteva luni de funcţionare, până se rodează toate, cum să spun, mecanismele, în primul rând de comunicare, apoi mecanismele decizionale, până învăţăm să ne respectăm reciproc, să ne consultăm în permanenţă, luăm decizii împreună, să acţionăm în baza programului de guvernare şi al deciziilor comune, evident, că timpul trece. Nicio coaliţie nu a funcţionat perfect din prima. Cu atât mai mult cu cât în România există multă pasiune pentru politică. E loc de mai bine şi încercăm să îmbunătăţim funcţionarea Coaliţiei”, a afirmat Orban, scrie Agerpres.
Preşedintele liberal a participat vineri, la Petreşti, la inaugurarea fabricii Iveco Defence Vehicles, care va asambla autocamioane pentru Armata Română.