"E complicat să vorbim de candidaţi comuni la europarlamentare, pentru că depinde de afilierea fiecărei formaţiuni politice de la nivelul Parlamentului European. În ceea ce ne priveşte pe noi, PNL este membru al Partidului Popular European, cea mai puternică formaţiune politică europeană, familia politică ce are cea mai mare reprezentare în Parlament şi deţine principalele funcţii la nivel european: preşedinţia Comisiei Europene, preşedinţia Parlamentului European şi preşedinţia Consiliului European. Noi vom participa pe liste proprii, suntem forţa de dreapta din România care va participa la un nou succes al PPE la nivel european, pentru a putea continua reformele serioase care au fost începute în timpul actualei preşedinţii şi care, de altfel, au dus la o perioadă de patru-cinci ani de creştere economică continuă în aproape toate ţările europene. PNL va participa la alegerile europarlamentare pe propriile picioare, cu obiectivul foarte clar de a asigura reprezentarea României la nivelul Uniunii Europene, pentru că, din păcate, astăzi, alături de preşedintele României, PNL este singura forţa politică ce este ascultată, respectată şi care are capacitatea de a influenţa deciziile în favoarea românilor la nivelul european", a afirmat, duminică, Orban după şedinţa Biroului Politic Naţional şi a grupurilor parlamentare.
Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a declarat sâmbătă ca a fost mandatat de partid să demareze discuţii cu PNL şi USR pentru a crea un pol politic anti-PSD, punctând că un următor pas ar putea fi stabilirea unei liste comune a Opoziţiei la alegerile europarlamentare de anul viitor.