”Ceea ce s-a întâmplat astăzi(luni - n.r.) la Senat a creat o bulversare totală a Parlamentului. La ora actuală ne punem întrebarea cu cine trebuie să stăm de vorbă la ALDE, dacă preşedintele partidului habar n-avea că un vicepreşedinte al partidului este candidat la preşedinţia Senatului”, a declarat Orban.
Liberalul a precizat că şi la Camera Deputaţilor situaţia celor de la ALDE este foarte neclară.
”Şi la Cameră a fost o stare foarte tensionată în grupul lor, în care era inclusiv posibilitatea de contestare a leadership-ului grupului, care, până la urmă s-a sistat prin plecarea tăriceniştilor din şedinţă, din câte am înţeles. E o stare destul de neclară”, a mai spus Ludovic Orban.
Întrebat de ce crede că insistă PSD să rămână la putere, Ludovic Orban a replicat: „Ei ştiu că dacă PSD pleacă de la guvernare se va face praf şi pulbere. Niciodată acest partid nu a fost în halul în care se găseşte astăzi. Cu o imagine catastrofală în imaginea publică, cu un lider fără autoritate, un partid fără busolă, ca un hipopotam fără cap. Imaginaţi-vă un hipopotam ai cărui centri nervoşi nu mai funcţionează”.
În legătură cu varianta organizării alegerilor parlamentare anticipate simultan cu localele, liderul PNL a spus că acest lucru ar însemna să se tragă foarte mult de timp.
„Ar însemna să pice Guvernul prin martie. Noi susţinem să organizăm alegeri anticipate cât mai repede. Un guvern legitim poate fi dat doar prin votul în Parlament”, a spus Orban.