Fosta soţie a lui Liviu Dragnea, Bombonica Prodana, a cerut, miercuri, prin intermediul avocatului său, încetarea procesului penal în ceea ce o priveşte, menţionând că a achitat integral prejudiciul care i se reţine în dosarul DGASPC Teleorman.
Fosta soţie a lui Liviu Dragnea nu s-a prezentat la termenul de miercuri, însă a depus cererea de încetare a procesului prin intermediul avocatului său. Apărătorul a precizat că Bombonica Prodana a chitat integral prejudiciul.
În schimb, la şedinţa de judecată este preşedin preşedintele PSD, Liviu Dragnea. Acesta va fi audiat în calitate de inculpat în dosarul în care este acuzat de instigare la abuz în serviciu şi la fals intelectual în legătură cu angajarea fictivă la DGASPC Teleorman
La intrare în sediul instanţei supreme, Liviu Dragnea a fost întâmpinat de câţiva protestatari #Rezist care l-au huiduit.
De asemenea, la ÎCCJ au fost mobilizaţi mai mulţi jandarmi, acesta asigurându-i intrarea în sediul instanţei preşedintelui PSD.
Potrivit procurorilor, "în perioada iulie 2006 - decembrie 2012, Dragnea Nicolae Liviu, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, respectiv de preşedinte al organizaţiei judeţene a unui partid politic, cu intenţie, a determinat-o pe inculpata Alesu Floarea, la acea vreme director executiv al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman să îşi încalce atribuţiile de serviciu prin menţinerea în funcţie şi implicit plata drepturilor salariale pentru două angajate ale aceleiaşi instituţii. În realitate cele două persoane şi-au desfăşurat activitatea la sediul organizaţiei judeţene Teleorman a partidului politic al cărui preşedinte era suspectul Dragnea Nicolae Liviu, aspect cunoscut de acesta din urmă".