"A fost agresat de mai multe ori, într-un final s-a hotărât să depună plângere ", a declarat Liviu Dragnea. Poliţia Capitalei a precizat, referitor la agresiunea asupra fiului lui Liviu Dragnea, că în urmă cu două săptămâni, o persoană a sunat la 112 şi a sesizat că a fost agresată verbal de doi necunoscuţi.
"În urmă cu aproximativ două săptămâni, o persoană a formulat plângere cu privire la săvârşirea infracţiunilor de ameninţare şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Anterior, aceeaşi persoană, prin apel 112, a sesizat că a fost agresată verbal de către doi necunoscuţi. Cercetările sunt continuate de către secţia de poliţie, sub supravegherea unităţii de parchet competente material şi teritorial, în stabilirea situaţiei de fapt şi de drept", precizează Poliţia Capitalei, la solicitarea MEDIAFAX.