LIVIU DRAGNEA. "Am început întâlnirile cu colegii din judeţe. O să am patru întâlniri. Am preferat să nu invit toate judeţele odată, pentru a putea realiza discuţii mult mai aplicate şi mai eficiente, adică vreau să am timp să discut cu fiecare judeţ absolut toate probelemele pe care le are comunitatea respectivă", a spus LIVIU DRAGNEA, la începtul întrevederii, care se desfăşoară la sediul central al PSD.
LIVIU DRAGNEA a precizat că vineri va avea întrevederi cu 11 filiale judeţene, iar săptămâna viitoare, marţi, va mai avea loc o întrevedere tot la Bucureşti. El a adăugat că miercuri va avea loc a treia întrevedere, la Craiova, iar ultima întâlnire va avea loc joi, la Focşani sau la Iaşi.
Întrebat dacă PSD speră să aibă un număr mai mare de europarlamentari decât în prezent, LIVIU DRAGNEA a precizat: "Despre cifră vorbesc la Comitetul Executiv, unde o să finalizăm evaluările".
"E vorba şi de prezenţa care va fi - asta va influenţa şi rezultatul fiecărui partid. Eu cred că o să avem sigur un număr de europarlamentari mai mare decât cel pe care îl avem acum, să sperăm mult mai mare decât e cazul", a spus Dragnea.
PSD are în acest moment 11 europarlamentari.