”Este pentru prima dată când o spun și o spun la dumneavoastră, în emisiune, pentru că îmi place această emisiune. Sunt, de asemenea, bucuros că nu ați făcut întâlnirea cu Iohannis, în această emisiune. Sunt absolut convins că Victor Ponta va câștiga alegerile. De dinainte de a începe campania electorală, de a se structura votul, și de a vedea că ne îndreptam aproape sigur către victorie, eu am luat o decizie pe care, acum, o spun pentru prima dată: am spus atunci că, dacă Victor Ponta va pierde alegerile, voi merge în continuare și voi fi alături de el și îmi asum, împreună cu el. Suntem împreună de cinci ani de zile, împreuna, în Februarie 2010, am stabilit câteva obiective politice, când eram înainte de Congresul din 2010, obiectivele pe care le-am stabilit în partid, Dumnezeu ne-a ajutat și s-au îndeplinit, în legătură cu intrarea la guvernare, s-au îndeplinit. Dar am fost, împreună, și la bine și mai ales la greu. Eu voi rămâne cu Victor Ponta, și dacă, Doamne ferește, va pierde alegerile. Le spun tuturor, ca să știe, că eu nu aștept ca, dacă Victor Ponta pierde alegerile, să îi iau locul. Dacă pierde, înseamnă că e și eșecul meu”, a declarat Liviu Dragnea.