Florin Roman, care este şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Alba, spune că premierul Victor Ponta "s-a autodenunţat" prin declaraţiile transmise public liberalilor care doresc să rămână alături de el, potrivit cărora aceştia îşi vor păstra funcţiile pe care le deţin.
"Astăzi, domnul Ponta s-a autodenunţat oferind şpagă liberalilor care doresc sa rămână la guvernare, cu preţul de a trăda PNL. Stimate domn, nu aţi înţeles nimic din relaţia cu PNL. Aţi crezut că dacă îi fraiereşti pe doi-trei de prin guvern aşa sunt toţi liberalii. Nu suntem oameni fără caracter, cameleoni politici. Te înşeli, domnule Ponta! Nu o să spargi PNL pentru că nu suntem de vânzare. Au încercat şi predecesorii dumneavoastră, comuniştii şi Traian Băsescu. Nu au reuşit", a afirmat Roman.
Liderul liberalilor din Alba Iulia i-a recomandat premierului Victor Ponta să îşi vadă în continuare de "graţierea baronilor PSD găsiţi vinovaţi de justiţie" şi să înceteze presiunile asupra liberalilor deoarece aceştia vor intra în opoziţie cu demnitate.
Premierul Victor Ponta a postat pe pagina personală de pe Facebook următorul mesaj: "Am un mesaj pentru toţi alegatorii PNL şi USL: vreau ca PNL să rămână pe toate funcţiile pe care le deţine, vreau sa fie alături de mine, să îl dam jos pe Traian Băsescu şi să guvernăm ţara".