"Conducerea Partidului Democrat Liberal a decis excluderea din partid a domnului Gabriel Surdu, președinte interimar al PDL Iași, pentru nerespectarea deciziilor partidului privind alianțele și colaborările politice la nivel local. PDL nu poate fi părtaș la proasta administrare a județului Iași de către administrația locală și județeană, compusă din PSD și PNL", se arată într-un comunicat PDL remis, joi, agenţiei MEDIAFAX.
Viceprimarul municipiului Iaşi, liberalul Marius Dangă, şi-a dat demisia din funcţie miercuri, spunând că în Consiliul Local trebuie constituită o nouă majoritate, după ce în Consiliul Judeţean PSD s-a aliat cu PPDD şi PDL, iar vicepreşedintele liberal al instituţiei a fost schimbat.
Surse din PDL Iaşi susţin că în postul de viceprimar ar putea fi ales liderul filialei judeţene a democrat-liberalilor, Gabriel Surdu.
Lider marcant al PDL, dat afară din partid
