Ministerul Finanţelor a elaborat un proiect prin care vor fi limitate comisioanele interbancare la 0,2% pentru cardurile de debit şi 0,3% pentru cele de credit, după ce la finele lunii ianuarie măsurile au fost propuse într-un proiect de ordonanţă de urgenţă.
Documentul a fost prezentat iniţial, înaintea dezbaterii publice, de agenţia MEDIAFAX.
"Instituţiile emitente nu pot aplica instituţiilor acceptante comisioane interbancare mai mari de 0,2% din valoarea fiecărei operaţiuni efectuate prin utilizarea cardurilor de debit, respectiv comisioane interbancare mai mari de 0,3% din valoarea fiecărei operaţiuni efectuate prin utilizarea cardurilor de credit", se precizează în proiectul de lege.
Acordurile dintre instituţiile acceptante și beneficiarii plăților vor conţine informații detaliate referitoare la valoarea comisioanelor pentru serviciile prestate acestora, a comisioanelor interbancare, precum şi a comisioanelor suplimentare aplicate în funcţie de marca și categoria respectivelor carduri de plată.
Nerespectarea acestor plafoane va fi sancţionată cu amenzi de la 10.000 lei la 200.000 lei.
Limitarea comisioanelor, anunţată la sfârşitul lunii ianuarie, a stârnit reacţia promptă a sistemului bancar, iar lobby-ul bancherilor ajutaţi şi de banca centrală a făcut ca Guvernul să renunţe la aprobarea acestor prevederi prin ordonanţă de urgenţă.
Promovarea acestor msuri prin proiect de lege presupune că noile reguli nu vor fi aplicate imediat după avizul Guvernului, ci după ce vor fi aprobate şi de Parlament, cu eventuale modificări, şi promulgate de preşedinte.
Reprezentanţii celor două mari companii de carduri, MasterCard şi Visa, au reacţionat imediat după lansarea publică a proiectului, avertizând asupra efectelor negative care ar putea apărea în urma reducerii comisioanelor interbancare.
Pe de altă parte, reprezentanţii marilor retaileri vor aplicarea imediată a acestor reduceri de comisioane, spunând că piaţa cardurilor ar fi profitabilă pentru bănci chiar şi în absenţa comisioanelor.
După o dezbatere pe tema comisioanelor interbancare organizată de Finanţe la finele lunii februarie, secretarul de stat Dan Manolescu a spus că Guvernul ar putea lua în considerare reducerea în două trepte, reprezentanţi ai mediului de business şi ai procesatorilor de plăţi solicitând să fie reanalizate nivelurile comisioanelor sau chiar amânarea proiectului.
Comisia Europeană a elaborat un proiect de regulament potrivit căruia, într-o primă fază, vor fi plafonate comisioanele interbancare pentru tranzacţii transfrontaliere la 0,2% din valoarea tranzacţiei pentru cardurile de debit şi 0,3% pentru cele de credit, urmând ca în cea de-a doua etapă (după doi ani de la data intrării în vigoare a reglementării) plafonarea comisioanelor să fie aplicată şi operaţiunilor naţionale efectuate cu cardurile de debit, respectiv cele de credit.
Anul trecut existau în circulaţie 14,1 milioane carduri valide pe piaţa românească, din care 11 milioane erau carduri de debit, iar 2,2 milioane carduri de credit. Cu acestea au fost realizate 410 milioane tranzacţii, cu o valoare de 32,4 miliarde euro, din care 6 miliarde euro au reprezentat plăţi la comercianţi, potrivit datelor BNR.