O cerere similara a fost facuta si de Partidul National Liberal, pe de altă parte.
Totodată, pe 22 iunie, preşedintele Klaus Iohannis a trimis Parlamentului spre reexaminare actul normativ care modifică şi completează Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.
"Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii vizează intervenţii legislative substanţiale de natură să afecteze funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii şi rolul constituţional al acestuia, de garant al independenţei Justiţiei, exercitarea mandatului de membru al acestei autorităţi publice, precum şi funcţionarea Inspecţiei Judiciare.
Totodată, legea transmisă la promulgare cuprinde norme contradictorii, trimiteri la dispoziţii inexistente în conţinutul Legii nr. 317/2004, dispoziţii neclare şi/sau necorelate între ele şi chiar paralelisme legislative, motiv pentru care se impune reexaminarea acesteia de către Parlament", mai spunea Klaus Iohannis.
Cum era de aşteptat, reexaminarea a fost respinsă de Parlament.