Conform unor surse, citate de ziare.com, Ambasadorul României la UE, Luminița Odobescu, ar fi votat anti-România. Astfel, șase puncte provenite de la România ar fi mers către Franța.
Reprezentanții celor 22 state membre care fac parte din structura Parchetului European l-au votat azi pe candidatul francez pe primul loc, urmat de Laura Codruța Kovesi și candidatul german, au declarat pentru G4Media.ro surse guvernamentale. După acest vot din Consiliul UE urmează votul din Comisia LIBE a Parlamentului European. Jean – Francois Bohnert (Franţa) a obținut 50 de puncte, iar Andres Ritter (Germania) și Laura Codruța Kovesi (România) câtre 29 de puncte.
Clasamentul din Consiliul UE s-a stabilit în felul următor: fiecare stat a venit cu propriul clasament, iar la final s-a făcut media punctajelor.
De remarcat că România a anunțat că nu o va susține pe Kovesi, fiind notoriu conflictul PSD cu fosta șefă a DNA.
În istoria recentă a UE mai există un singur caz de țară care și-a împiedicat un cetățean care voia să acceadă la o funcție înaltă: e vorba de Polonia, care nu l-a susținut pe Donald Tusk când acesta voia să câștige al doilea mandat de președinte al Consiliului European.